Presiuni și dificultăți
În paralel cu demersul juridic pentru recunoașterea organizației, reprezentanții și membrii comunităților care susțin constituirea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina au semnalat existența unor presiuni și amenințări legate de exercitarea dreptului lor de a-și exprima liber opțiunea religioasă.
În cazul unor comunități care și-au exprimat intenția de a reveni în comuniune cu Patriarhia Română, reprezentanții acestora au relatat că au fost supuși unor presiuni și amenințări cu mobilizarea militară și trimiterea pe front, în cazul în care își continuă demersurile privind schimbarea apartenenței religioase.
Considerăm deosebit de grav faptul că exprimarea unei opțiuni religioase și participarea la demersurile pașnice și legale ale unei comunități constituie în Ucraina motiv pentru intimidare, amenințări sau exercitarea unor presiuni asupra credincioșilor și reprezentanților acestora.
Pentru comunitățile noastre, libertatea religioasă nu poate fi separată de libertatea de a-și exprima în mod liber voința și de a lua decizii privind propria organizare bisericească, fără teamă de consecințe sau represalii.
Situația actuală a credincioșilor români din Ucraina se prezintă cel puțin stranie: pe de o parte sunt îndemnați, chiar forțați de autorități să părăsească Patriarhia Moscovei, iar pe de altă parte, atunci când o părăsesc, sunt amenințați cu mobilizarea pe front în prima linie, anchete penale, concedieri de la locul de muncă etc., încercându-se prin orice mijloace reafilierea acestora la Biserica autocefală, nou-înființată (în 2019).
Un caz pe care îl considerăm relevant în contextul acestor presiuni îl reprezintă situația domnului Eugen Pătraș, reprezentantul împuternicit al organizației religioase. La data de 2 septembrie 2024, la numai cinci zile după depunerea cererii de înregistrare a „Asociației Religioase (Administrația) Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, domnului Eugen Pătraș i-a fost interzis accesul pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani.
Interdicția de acces pe teritoriul Ucrainei a afectat în mod direct posibilitatea acestuia de a participa personal la demersurile instituționale și administrative privind înregistrarea organizației.
Din data de 3 iulie 2026 și liderul comunității ortodoxe românești din Regiunea Odesa, protoiereul Mihail Stegărescu, este urmărit de autoritățile ucrainene în vederea încorporării, deși este lider religios, consilier local și persoană esențială pentru funcționarea consulatului românesc de la Odesa.
Această măsură arată reaua credință a autorităților ucrainene și persecuția explicită față de Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. De mai mulți ani autoritățile regiunii Odesa refuză nejustificat înregistrarea unei a treia parohii ortodoxe române în Regiunea Odesa, pentru a nu se ajunge la existența juridică a trei entități religioase în zonă, care ar putea solicita recunoașterea regionala ca și organizație religioasă.
Toate aceste elemente – întârzierea soluționării cererii de înregistrare, schimbarea succesivă a motivelor invocate de autorități, presiunile asupra unor comunități care doresc să își exprime opțiunea religioasă și interdicția de intrare aplicată reprezentantului organizației – constituie abuzuri pe care Biserica Ortodoxă Română din Ucraina le-a semnalat încă din toamna anului 2025 în scris organizațiilor europene și internaționale specializate în protecția drepturilor omului (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, OSCE ș.a.), de la care așteptăm o luare de poziție clară și neechivocă în această chestiune.
Nu solicităm privilegii pentru comunitățile românești, ci respectarea dreptului acestora de a-și organiza liber viața religioasă și de a-și păstra identitatea spirituală, culturală și lingvistică.
Matei 6,33
„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.”